Ziua 0 și Ziua 1 (Blogroll Tour 2012)

Când am decis să fac acest tur prin țară, am avut în vedere câteva orașe sau mai bine spus câteva persoane, fiindcă, așa cum v-ați dat seama probabil, am ales orașele funcție de persoanele/bloggerii din acele orașe. Făcusem o listă și erau 3 orașe (4 persoane) pe care țineam neapărat să le vizitez (întâlnesc). 

Mai apoi, având în vedere traseul, posibilitățile CFR și faptul că voiam ca turul să fie mai mare, am mai adăugat două orașe pe listă. Am publicat apoi primul articol în care anunțam evenimentul, articol în care ceream și alte sugestii de orașe din partea celor care-mi urmăresc blogul. Răspunsurile la acel articol mi-au confirmat că alegerea inițială a celor trei orașe/persoane fusese foarte bine făcută și eram încântat de feedback. 

După aproape jumătate de lună am publicat ultimele detalii asupra turului și am început să anunț prin mail sosirea mea în orașele vizate. Sincer vă spun că, dacă nu primeam feedback de la voi pentru primul articol, nu aș mai fi trecut la etapa aceasta.

Printre persoanele pe care era musai să le întâlnesc se afla și pedagogul blogosferei,  Florin Moroșan, student în Iași. Pentru mine orașul Iași e a doua casă, e unul din orașele spre care călătoresc destul de des, un oraș în care mă simt bine (de cele mai multe ori), un oraș foarte drag mie, un oraș în care am mulți prieteni, un oraș în care oricât aș sta, tot e prea puțin. Având în vedere că Florin urma să părăsească orașul după data de 9 iulie am decis să-mi fac de treabă prin Iași înainte de acesată dată.

Timpul și finanțele nu-mi permit să plec la Iași doar de plimbare, sau de fiecare dată când am nevoie de ceva, fiindcă aș fi mereu pe drumuri, ci aștept să se adune mai multe motive, ca atunci când ajung în oraș să vânez mai mulți iepuri dintr-o vizită, cum s-ar zice. Așa că, deși Blogroll Tour nu începuse oficial, ba nici nu era stabilită data exactă, iată că pe 4 iulie, într-o miercuri, mi-am făcut drum prin Iași având trei motive pricipale: vizita la cardiolog, câteva cumpărături și întâlnirea cu Florin. Bineînțeles, am anunțat din timp această plecare și am stabilit detaliile cu Florin, urmând să ne mai auzim la telefon în ziua respectivă.

Ca să ne înțelegem, pe parcursul acestor povestiri voi face uneori referire la anumite părți ale zilei și am să vă explic acum ce înseamnă:

• prima parte a zilei reprezintă perioada de timp ce a trecut de la sosirea mea în localitate până la întâlnirea cu bloggerii;
• a doua parte a zilei este timpul petrecut cu blogerii, de la momentul întâlnirii până ne-am urat „la revedere”
• a treia parte a zilei, acolo unde aceasta există, este perioada de timp ce a rămas, până la plecarea mea din oraș.

---

Ziua 0: Iași - întâlnire cu Florin Moroșan

---

Stabilisem cu Florin, că întâlnirea avea să fie undeva după ora 12, așa că dimineață, după sosirea în oraș, mi-am făcut cumpărăturile și treburile la Copy Center. Of, ce bine e să stai în Iași: am listat o carte de peste 400 pagini, față-verso plus coperți și legătorie.. cu vreo 10 lei, ceea ce în Galați m-ar fi costat vreo 50 lei pe puțin. Ah, ce bine mai era când locuiam în Iași și aveam centre de copiere serioase în apropiere...

După o mică neînțelegere în legătură cu locul de întâlnire (din cauza mea, căci aveam proasta impresie că Florin e cazat în căminele din agronomie) ne-am întâlnit în fața Universității, în stația de autobuz, fiindcă era cel mai ușor reper pe care l-am găsit în momentul respectiv.

Am stat puțin la umbră pe micul gard din fața Universității și am spart gheața, ca să zic așa, apoi am decis că e nevoie să bem ceva ca să ne răcorim, și am pornit spre cea mai apropiată terasă pe care o știam, mai exact la o pizzerie din apropiere. Nu pot zice că sunt mare fan, al acelui local, fiindcă ultima oară când am fost (era și prima oară) servirea a fost jalnică. Cu toate acestea, fiindcă au trecut câțiva ani de atunci, mi-am zis că merită să încerc. Am servit fiecare câte o limonadă și am continuat discuția, despre bloguri, despre noi, despre mine, despre el... dar am așa o vagă impresie cum că am monopolizat puțin dialogul... adică am vorbit mai mult eu, ca de obicei :)

Florin mi s-a părut un om extraordinar, poate un pic timid (mai timid ca mine.. dar e drept, eu de când cu VideoBlogul mi-am mai băgat picioarele în ea de timiditate, deci nu mai sunt o bună unitate de măsură.) De asemenea, cred că poza de la gravatar îl dezavantajează enorm... era să nu-l recunosc pe stradă :D

Eu am o vorbă, de fapt nu e a mea ci a americanilor: „we clicked”. Nu știu cum aș putea să exprim la fel de simplu în limba noastră acest sentiment. „We clicked” ar însemna că ne potrivim, ca niște piese din puzzle, că suntem similari, că suntem compatibili și expresia merge la fel de bine când vorbești de un amic/amică sau de un iubit/iubită. Nu sunt multe persoane în preajma cărora să te simți comod de la prima întâlnire, amical vorbind... Și ca să vă explic expresia și din punct de vedere romantic: degeaba ești atras fizic de o persoană dacă nu e acel ceva care să vă lege... acel sentiment de compatibilitate. Am explicat destul de bine?

Poate ce voiam să spun, este că m-am simțit foarte bine în compania pedagogului și că mi s-a părut asemeni mie, deci întâlnirea a fost un succes și mă bucur că am mai adăugat un blogger pe lista de amici :)

Florin mi-a făcut surpriza de a scrie despre întâlnirea noastră imediat ce a prins ocazia, și a făcut un articol minunat pentru care nu pot decât să-i mulțumesc. Sincer să fiu, nu mă așteptam la asemenea cuvinte dar mă bucur că s-a simțit bine și că nu l-am plictisit cu toată vorbăria mea :P Deși la fel de reticent la poze cum eram (sunt) eu, am reușit totuși să fur câteva cadre de la întâlnirea noastră.

Când am făcut poza asta m-am gândit să fac ceva similar în fiecare oraș prin care voi trece, dar...n-a fost așa. 

După timpul petrecut împreună la terasă ne-am mai plimbat puțin prin oraș, am găsit noua adresă a cabinetului medical și apoi ne-am despărțit prin Piața Unirii. Șederea mea în Iași a mai durat puțin, am mâncat o salată cu pui la Mall și apoi am făcut vizita la doctor, consultație care s-a terminat exact la timp cât să prind trenul spre casă.

Așadar, acesta a fost începutul neoficial pentru BlogrollTour 2012, sau cum am denumit-o în cadrul acestui articol: Ziua 0 din Blogroll Tour 2012: Întâlnirea cu Florin Moroșan, la Iași.

---

Ziua 1: Vatra Dornei - întâlnire cu Ciprian Pardău

---

După ce am stabilit exact detaliile plecării în tur, după ce am publicat totul pe blog, Florin m-a contactat și m-a întrebat dacă aș fi de acord să vină și el la Vatra Dornei, să facem întâlnirea de acolo în trei, respectiv eu, el și bloggerul din orașul respectiv: Ciprian Pardău. Bineînțeles că am fost de acord, ba chiar am fost încântat de această inițiativă și am apreciat enorm modul în care a fost adresată întrebarea. Încă o bilă albă pentru Florin!

Zis și făcut, am publicat articolul, am lăsat să facă rădăcini pe blog, apoi am început să trimit mail-uri și să anunț lumea. Am fost încântat de răspunsurile voastre și abia așteptam să plec la drum. Nu am avut mari pregătiri de făcut, știam traseul, știam ce trenuri voi alege... restul erau detalii.

Am sosit în Vatra Dornei la primele ore ale dimineții, lucru pe care aveam să-l regret toată ziua. La ora la care am sosit orașul e aproape mort.. terasele deschid abia pe la 9 sau 10 iar noi aveam o grămadă de timp de ucis. Am vizitat orașul, sau mai bine zis centrul orașului de vreo 4 ori pe toate străzile principale. Eram cu sor-mea, căci și ea și-a manifestat dorința de a merge în primele două orașe ale turului. Ne-am plimbat prin parc, am admirat străzile frumos pavate, podul pietonal ce lega centrul de parc și ceața ce abia acum se ridica, ușor:

Mi-a plăcut foarte mult (și m-a contrariat) strada Republicii fiindcă e pavată integral, adică trotuarele și partea carosabilă sunt aproximativ la același nivel, formate din pavele, singura care le desparte fiind rigola pentru scurgerea apei. Inițial nu mi-am dat seama că ieșisem din partea pietonală și mă aflu în mijlocul unei străzi...asta până nu am sesizat mașinile care veneau spre mine, marcajul care indica vag o trecere pentru pietoni și faptul că pavajul are o culoare diferită.

Pe la ora 9 iată că ni se alătură Florin. La momentul respectiv ne aflam la o terasă, pe care noi am deschis-o adică literalmente am bântuit-o până s-a deschis... încă erau legate scaunele de masă cu un lanț la momentul respectiv. Sor-mea servea o cafea iar eu stăteam așteptând... Neavând nimic altceva mai bun de făcut, am stat în continuare la terasă și am reușit să-l prind pe Florin în cadru :D

Ce am observat în Vatra Dornei, și probabil specific zonei, e că acoperișurile (nu toate dar destul de mullte) sunt ascuțite și au în vârf câte ceva, ca un steguleț...

Acel ceva, aveam să aflu la o inspecție mai atentă, e o sculptură metalică reprezentând un an, cel mai probabil anul terminării construcției. (legat de cum am denumit-o, e drept, n-o fi sculptură în genul celor de la muzeu, dar așa se numește o creație metalică artistică, nu?)

Nu știu de ce dar mereu m-au atras podurile pietonale din orașe. Au ele ceva magic ce mă încântă.. mai ales dacă au un aer vechi, sau dacă sunt decorate frumos, sau dacă au felinare minunate... ăsta nu pot zice că avea ceva ieșit din comun, dar tot mi-a plăcut fiindcă era pod pietonal :P... și pe la miezul zilei cânta un trubadur timid (zic timid fiindcă, de încet ce cânta, abia înțelegeam versurile).

Și ne-am tot plimbat noi prin oraș jumătate de zi, am vizitat tot ce era de vizitat în centru, parc și împrejurimi, am trecut pe la magazine, am văzut localuri și străzi lăuntrice, și pe la miezul zilei sor-mea s-a dus să mănânce o mâncărică cu hribi la care făcea reclamă un restaurant, iar noi ne-am întâlnit cu Ciprian tot undeva pe minunata și pavata stradă a Republicii. Am mers împreună la o terasă din apropiere să ne răcorim puțin și să ne hidratăm organismele.

Umbră, suc, apă, vorbe și câteva poze... Trebuie să recunosc faptul că nu am fost tocmai în apele mele în acea zi și parcă am avut un alt blocaj dintr-ăla fotografic.

Deși la întâlnirea din Iași îmi pusesm un gând să fac poze de grup în fiecare oraș, se pare că ceva m-a oprit să o fac și aici. Poate era de vină timiditate aia a mea de care vorbeam și faptul că terasa era plină de oameni,  toate acestea adunate cu faptul că era un oraș străin... în fine, ideea e că poze cu mine nu sunt :D

Am petrecut puțin timp la terasă și cred că iar am monopolizat discuția, sau poate că așa mi s-a părut fiindcă Florin a fost foarte tăcut. Nu știu exact de ce, dar parcă nu se simțea la locul lui. Sper că nu a fost din vina mea, și probabil că era doar obosit de atâta hoinărit pe străzile din Vatra Dornei.

Despre întâlnirea de miercuri și statul la terasă au scris deja Florin și Ciprian, eu rămân ultimul dar cu motiv: am fost plecat în alte orașe iar netul e fenomen rar la mine, deci recuperez mai greu :P

A fost plăcut și mă bucur că a ieșit așa bine acest mic blogmeet pe care l-am organizat. Ciprian are oarecum pasiuni similare cu ale mele, sau o parte din pasiunile mele, respectiv bloggingul, fotografia și ciclismul, dar în alte proporții. Adică din ce am citit pe blog, se implică mult mai mult în ciclism decât mine și în ce privește fotografia, lucrează ca foto-reporter, deci e cu totul alt nivel. Tare am fost surprins să văd că nu are la el nici bicicleta, nici camera foto :P. Hai că pe căldura asta era de înțeles că nu vine cu bicicleta (decât dacă era un bike-blog-meet), dar totuși... fără camera foto? Hmm :)

Numa' bine că atunci când am terminat de băut și am părăsit terasa ne-am găsit și cu sor-mea care savurase pesemne mâncărica de hribi. Am mers în formație completă prin oraș fiindcă Ciprian avea ceva de cumpărat apoi ne-am despărțit, fiecare mergând în drumul lui: Ciprian spre casă, Florin spre gară, cu o mică oprire pe la niște magazine, iar noi... eheee, noi mai aveam de așteptat 11 ore până la trenul spre Cluj!

Mmmmda, și în mare parte așteptarea a avut loc în parc, pe bancă, și câteva alte plimbări pe la izvor și prin centru.
Am uitat să menționez că în parc am fost martori la un mic antrenament de săniuș sau ce-o fi fost sportul pe care îl practica domnișoara din imagine. Un fel de sanie cu roți siliconate (ca la role) care se dirija prin frecarea mâinilor de pavaj și frâna cu tălpile pasagerului, ca în Familia Flintstone. Interesant!

O surpriză de care am avut parte într-una din plimbările prin oraș a fost să descopăr o stradă și o locație ce doar în amintirea mea o mai puteam întâlni. E drept, mare păcat a fost că nu am fotografiat exact cadrele cum mi le aminteam eu, dar de acum, e prea târziu..

        Ca să vă explic: eram în clasa a opta și am ales ca în loc de „banchet” să merg într-o excursie cu cei de-a 7-a pe la salina Cacica. A fost o excursie de două zile și nu-mi mai amintesc mare lucru, doar câteva secvențe. Am fost vreo 6 colegi de clasă în acea excursie, printre care și bunul meu prieten, Cip (actualmente plecat din țară).
         Aveam printre acele amintiri această stradă și acea locație ce seamănă cu o terasă cu vedere la apa curgătoare, fiindcă acolo a oprit autocarul (undeva în deal vis-a-vis de clădirea care reprezintă un muzeu). Era o vreme ușor ploioasă (pe la barajul Bicaz chiar ne prinsese o ploaie măruntă) și noi făcurăm un popas în drumul de întoarcere acasă.    Dar, sâmbătă fiind, în acea zi peste tot era închis și noi nu aveam ce face decât să ne uităm la râu, să ne întindem oasele și apoi să pornim la drum.
        Problema e că habar nu aveam din ce oraș era acea amintire, acea stradă și acea „terasă”. La vremea respectivă eram îndrăgostit lulea de-o puștoiacă dintr-a șaptea și nu mai rețin eu prea multe detalii legate de orașe... nici nu eram la fel de atent la vârsta aia. A fost o surpriză extraordinară să redescopăr acest loc. Observ acum cât e de fain să călătorești când ești mic. Nu reții prea mare lucru atunci, dar când revii peste câțiva ani, e fenomenal.
        Acum tare mi-aș dori să regăsesc locul în care ne-am cazat în acea excursie.. era un fel de insulă undeva.... Poate mă ambiționez și plec într-o tură de recunoaștere prin munți... pe traseul pe care l-am făcut atunci. Nu-l mai știu dar știu că am fost la salină, la barajul Bicaz și tocmai am aflat că am fost și la Vatra Dornei... trebuie doar să unesc punctele și să elimin variantele :P

După ce efectul euforic al acestei descoperiri a trecut, trebuia să recunosc faptul că încă mai erau 10 ore până la tren. Am încercat împreună cu sor-mea să găsim un Internet Cafe, dar se pare că lumea nici nu știa ce e ăla! Ne-am întors în parc, sor-mea a dormit puțin pe o bancă iar eu am stat să privesc trecătorii și fanaticii care chinuiau veverițele cu bătaia nucilor.

Nu înțeleg, ei chiar nu-și dau seama că zilnic zeci de oameni bat din nuci, că poate s-au săturat și veverițele de atât zgomot? Și încă o chestie: ce treabă are veverița cu numele Mariana? De ce strigă toți acest nume? Ce tare ar fi ca subiect de camera ascunsă, să pui un difuzor undeva, mascat de niște alune și nuci.. ca să ademenești veverița, iar când se trezește un isteț să o strige „Mariana” să primească un răspuns: „Mariana nu-i aici, eu sunt Ileana” ... da, stând în parc mintea o ia razna...

Un avantaj al orașului e că în parc, undeva în deal dar nu foarte departe, e găsea un izvor, deci apa nu era o problemă. E drept, era cam amară, dar asta nu împiedica lumea să care toată ziua PET-uri pline spre casă.

În ceea ce privește transportul, am plecat din Roman cu trenul de la ora 02:55, cu o întârziere de 30 de minute, pe la ora 03:25, adică am stat în gară o oră fiindcă, am venit mai devreme, ca de obicei.

În schimb am avut o călătorie foarte plăcută, un tren comod, cu încuietoare la ușă, am dormit întins pe trei banchete și nu am fost deranjați de nimeni. Nu am avut priză și controlorii au fost foarte nepoliticoși, dar trecem cu vederea fiindcă m-am bucurat de confort și siguranță.

Proastă decizie am luat să ajung așa devreme în oraș, adică dacă aș fi știut că voi sta atâtea ore degeaba, aș fi ales să vin mai târziu, de exemplu să plec ziua de acasă și să ajung după-amiaza în Vatra Dornei. Altă dată am să știu.

Deși a fost cam un dezastru ziua petrecută în Vatra Dornei, un oraș mic și lipsit de centre de interes, fără prea multe magazine, fără măcar un HyperMarket sau un mall, la finalul zilei, stând pe bancă și urmărind trecătorii, am ajuns să apreciez orașul tocmai datorită simplității.

E un loc în care pleci să te relaxezi, să lași deoparte toate lucrurile pe care le ai acasă, să vii doar ca să te plimbi și să faci nimic. Probabil că e forfotă mare și e plin de turiști în perioada iernii, când sunt deschise pârtiile de ski, dar pe timp de vară nu prea ai ce face, decât să te bucuri de liniștea unui oraș mic de munte.

Da, nu ai HyperMarket-uri și Mall-uri, dar ce nevoie ai de ele pentru un concediu de relaxare? E drept, orașul e cam mic și nu ai prea multe de văzut, dar e liniștit și ai unde sta să meditezi, să te plimbi seara în cuplu, să mergi la o terasă, să asculți muzică, să te culci o dată cu găinile și să te trezești ca leneșul la ora 10. Să vii aici și să te cazezi undeva, fără griji, fără laptop, fără telefoane, vii să apreciezi viața simplă, să asculți susurul apei, să te plimbi pe munte, să urmărești veverițele și tot felul de activități simple, relaxante. Nu știu în schimb ce fac tinerii în acest oraș, cu ce-și petrec ei timpul. Doar terase?

Avantajul plecării mele târzii ar fi faptul că am putut vedea orașul și noaptea. Nu e mare lucru de văzut fiindcă  multe becuri sunt arse, dar am eu o pasiune pentru peisajele nocturne :P

La miezul nopții ne-am îmbarcat în sfârșit în trenul spre Cluj, dar de aici începe e o altă aventură, pe care am să o povestesc în alt articol.

de la mine,

numa' bine